Bine ati venit pe blogul revistei - ORA DE ARHITECTURA

luni, 29 august 2011

Mobilierul urban - vitrina orasului


Din ce în ce mai mult, colectivităţile locale consideră mobilierul urban o vitrină a oraşului, ce îi reflectă dinamismul şi identitatea, punându-i în valoare patrimoniul şi oferind în acelaşi timp o ameliorare a cadrului de viaţă în oraş.
Există în acest sens un trend pentru proiecte urbane care încurajează creativitatea, în ideea de a aduce frumuseţe unor obiecte de altfel strict funcţionale. Mobilierul urban are astăzi rolul de a pune în valoare diversele spaţii publice, contribuind la confortul şi estetica locurilor în care este amplasat. Băncile, coşurile de gunoi, jardinierele, stâlpii şi gardurile de delimitare, rastelurile de biciclete, protecţiile pentru arbori, afişajele publicitare, adăposturile pentru aşteptarea autobuzelor şi parcurile de joacă pentru copii schimbă imaginea unui oraş. Iar câteodată, fără să ne dăm seama, încurajează socializarea. Ei, cam acest lucru au încercat studeţii de la anul I Arhitectură din Oradea să arate timp de câteva zile în Parcul Libertăţii. 
O alternativă la ceea ce vedem zilnic.
Studenţii au fost provocaţi de către profesorii lor care i-au împărţit în echipe a câte patru persoane, iar după două săptămâni şi-au expus operele care mai de care mai interesante şi unice. Cei mai mulţi dintre creatori s-au gândit la bănci, însă o singură echipă a conceput un hamac i-aş spune eu ideal pentru malurile Crişului Repede. Studenţii spun la unison că mobilierul urban din Oradea e mult prea monoton, nu se integrează deloc spaţiului din diferite zone ale oraşului, ei susţin că ce oferă ei e altceva, care s-ar contopi cu spaţiul oraşului.

Fiecare parc ar trebui să fie un loc de atracţie şi am încercat să găsim un liant între mobilier ca atare, spaţiul în care acesta este aşezat şi echipa noastră a mai adus un plus de multifuncţionalitate, respectiv posibilitatea ca o bancă să fie un loc de relaxare iniţial, iar mai apoi un loc unde se pot afişa materiale publicitare”, menţionează Ile Cristian.

Ideile lor sunt o alternativă la ce avem azi în Oradea, după cum vedeţi sunt altceva”, spune profesorul Cristian Puşcaş. De asemenea, decanul Facultăţii de Arhitectură şi construcţii, Aurora Mancia conchide: ”Oradea trebuie să simtă mai mult că avem viitori arhitecţi care au valoare, de aceea ar trebui sprijinită mai mult această facultate”. Viceprimarul Gheorghe Carp a analizat şi el atent creaţiile viitorilor arhitecţi şi a spus :„ Analizăm acest tip de mobilier şi vom vedea ce putem face pentru a le lua în considerare pe cele care atrag atenţia mai mult”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu