Bine ati venit pe blogul revistei - ORA DE ARHITECTURA

vineri, 21 octombrie 2011

Esbjerg - oraşul străzilor croite după teu şi echer


Text: Simion Popa
Foto: Simion Popa

Chiar dacă nu se află pe lista principalelor destinaţii turistice ale Danemărcii, Esbjerg ascunde surprize dintre cele mai plăcute. Farmecul portului maritim se îmbină perfect cu arhitectura robustă a vechilor vikingi.
Ca mărime, Esbjerg este al cincilea oraş al Danemărcii. Portul pe coasta de vest a Jutlandei, peninsulă situată în sud-vestul ţării, are o populaţie de 71.576 locuitori. Oraşul a luat fiinţă în anul 1868 şi avea rolul de a înlocui portul din Altona. Înainte, acesta fusese cel mai mare port al Danemărcii.
Între clasic şi modern
Cu multe peisaje ameţitoare şi o faleză primitoare, Esbjerg se poate mândri cu un plan urbanistic de inegalat, la care se adaugă un stil arhitectural specific zonei nordice. Bătrâna cărămidă roşie triumfă în orice parte ţi-ai arunca privirea, astfel încât nu poţi s-o ignori. Este omniprezentă, încât ai putea crede că acesta este oraşul în care s-a născut. În Esbjerg, experienţele cotidiene se îmbină perfect cu viaţa tumultoasă şi atmosfera încărcată de mister a poveştilor cu vikingi. Diversitatea arhitectonică este impresionantă. O îmbinare perfectă între clasic şi modern, oraşul pulsează cu energie.
Coasta peninsulei este străjuită de un grup statuar ce reprezintă patru bărbaţi şezând şi privind liniştiţi vapoarele care intră şi ies din port. Colosala sculptură poartă titlul „Omul se întâlneşte cu marea” şi a devenit noul reper al oraşului. Grupul statuar are o înălţime de 9 metri, a fost proiectat de de Svend Wiig Hansen şi inaugurat la data de 28 octombrie 1995. Realizarea acestuia a fost finanţată de către administraţia locală şi Guvern, dar şi de sponsori privaţi. Ocazia a fost una deosebită: centenarul municipiului.
Obiective turistice
Un alt important obiectiv turistic îl reprezintă Turnul de apă, ridicat în anii 1886-1897. Lucrarea este semnată de C.H. Clausen, care a copiat practic şederea medievală a prinţului Haus Nassau din Nuremberg. Turnul a fost conceput cu o platformă generoasă la ultimul etaj, dar nu a reuşit niciodată să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost conceput. Cu toate acestea, obiectivul s-a impus ca un punct turistic important pentru oraş. Astăzi, el este folosit de turişti, tocmai datorită acestei platfome care oferă o panoramă magnifică a oraşului şi a zonei de mlaştină din apropierea portului.
Majoritatea lăcaşurilor de cult din portul Esbjerg reprezintă viziunea modernă a unor excelenţi arhitecţi danezi. Cu toate acestea, oraşul adăposteşte şi biserici care se încadrează în tiparele tradiţionale. Vor Frelsers Church este declarată oficial drept cea mai veche biserică din Esbjerg, fiind ridicată în 1887 şi extinsă cu un transept în 1896. Cu această ocazie, s-au mai creat 700 de locuri în biserică, iar în 1928, lăcaşul de cult a fost restaurat şi decorat cu imagini realizate de Ole Soendergaard. Tot atunci a fost instalată şi o orgă, însoţită de o frumoasă sculptură realizată de Erik Pedersen.
Un al obiectiv turistic este biserica Zions, ridicată în anul 1912, în perioada în care oraşul începea să se transforme într-un important port şi centru industrial. Lăcaşul de cult este opera arhitectului J. Magdahl Nielson şi este realizat într-un stil neobişnuit pentru bisericile daneze. Mai precis, biserica este concepută cu un corp de clădire principal masiv şi un turn înalt. Altarul îl reprezintă pe Isus potolind furtuna. Arhitectul a fost inspirat de bisericile de pe insula Gotland, Suedia.
Trama stradală pare fi desprinsă dintr-o planşă de urbanism gândită de la prima piatră de temelie a oraşului. Astfel, Esbjerg se bucură de un plan urbanistic bine structurat, în care pare că toate străzile au fost croite după teu şi echer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu