Spectacolul simplităţii puritatea şi expresivitatea formelor

Într-un context multicolor, invadat de construcţii împodobite în spiritul bunului gust edificator al poporului român postdecembrist, Ora de Arhitectură vă prezintă un exemplu cu adevărat atipic şi contrastant.

Culorile vii, puternice şi stridente au ajuns un lucru atât de comun încât cromatica prezentată aici – griul - a ajuns să reprezinte o adevărată oază de linişte şi bun gust. Dar forţa exemplului prezentat în revistă nu rezidă doar din comparaţia cu acest context viu-colorat în care este amplasat imobilul. Volumetria atpică, paleta cromatică aleasă, finisajele propuse, algoritmul plin–gol, detaliile şi materialele alese sunt de asemenea argumente pentru alegerea acestui oiect de arhitectură.

Ceea ce impresionează încă de la prima vedere este puritatea şi expresivitatea formelor şi liniilor. Paradoxal, chiar dacă volumetria nu caută simetrii pentru niciuna din laturile sale, coerenţa, claritatea şi expresivitatea volumelor ieşite în consolă sau a celor verticale ce accentuează volumetria conferă simetrii subtile, care transpun chiar şi unui privitor neavizat informaţii despre configuraţia interioară a imobilului.

De la alb imaculat la culori vii

Parterul este destinat în exclusitivate zonei de zi. Un spaţiu generos, puternic vitrat, pe alocuri folosind lumina filtrată a unor vitralii discrete, elegante şi în ton cu stilul şi cromatica de ansamblu, este accentuat de forţa şi puritatea albului imaculat. Folosit fără restricţii, de la suprafeţele parietale până la piesele de mobilier ale livingului, sufrageriei sau ale bucătăriei, albul invadează spaţiul continuu al parterului. Toate acestea se întâmplă într-un context în care pardoseala elegantă, de culoare neagră, unifică întreaga zonă a parterului şi în acelaşi timp o ancorează parcă în solul în care imobilul este aşezat.

La etaj şi mansardă, începând cu dormitorul matrimonial şi trecând între dormitoarele celorlalţi membri ai familiei, suntem introduşi încet-încet într-o altă lume. Parcurse în această ordine, spaţiile seamănă din ce în ce mai puţin cu imaginea elegantă şi imaculată a spaţiului parterului. De la un dormitor la altul, de la o baie la alta, totul prinde viaţă, totul capătă dinamism. Culoarea invadează spaţiile, iar nişele, retragerile sau spaţiul intim al băilor care flanchează fiecare dormitor în parte transmit un dinamism care nu putea fi anticipat până acum.

Funcţional, etajul şi mansarda sunt dovada eficienţei şi ergonimiei maximale. Spaţiile de circulaţie sunt reduse ca suprafaţă, simple şi explicite ca traseu. Expresivitatea elementelor decorative aproape că lipseşte, iar dincolo de pereţii holurilor se deschid dormitoarele bine proporţionate şi corect organizate funcţional. În aceste spaţii, însă, un nou paradox este propus celui ce trece pragul încăperilor din zona de noapte: deşi foarte reci, impersonale şi aproape „inumane”, ferestrele sunt cele care aduc viaţă şi dau căldura spaţiilor de la etaj. Nu foarte mari, ba chiar subdimensionate, ferestrele propun o geometrie simplă, lipsită de canate, dar care aduc astfel un surplus de lumină în interior.

Între clasic şi dinamic

Cromatic, fiecare spaţiu este tratat diferit, în funcţie de preferinţele locatarului. De asemenea, finisajele şi paleta cromatică a fiecărei băi sunt adaptate şi raportate la preferinţele proprietarilor. Se generează astfel un alt paradox al proiectului: chiar dacă la interior descoperim un univers stilistic şi cromatic prea puţin uniform, ba dimpotrivă, chiar foarte variat, impresia generală este aceea a unei unităţi stilistice de ansamblu dată de volumetria exterioară, de finisajele alese, precum şi de consecvenţa stilistică a elementelor constructive ce intră în componenţa construcţiei.

Iată deci, în final, chintesenţa unei locuinţe atipice din multe puncte de vedere: o volumetrie simplă, fără corpuri sau elemente decorative care să o încarce inutil, o paletă cromatică deasemenea rar întâlnită în sfera arhitecturii rezidenţiale, cu interioare ce propun de la abordări aproape clasice până la spaţii prin excelenţă dinamice. Toate acestea sunt ingredientele majore ale arhitecturii contemporane. Pe de-o parte, avem amenajări interioare orientate exclusiv către locatarii spaţiilor respective, iar pe de altă parte, o arhitectură cu accente high-tech, care îndeplineşte realele calităţi ale unui obiect aparţinând spaţiului public, destinat să facă parte din viaţa comunităţii.

Text: Cristian Puşcaş

Foto: Sorin Mezea