Bine ati venit pe blogul revistei - ORA DE ARHITECTURA

joi, 21 iunie 2012

Dusul, ca spatiu si functionalitate

Concursul Inspired 2011 a propus o nouă provocare pentru tinerii care aspiră să devină arhitecţi. Tematica aleasă de această dată a fost „Duşul ca spaţiu şi funcţionalitate”, iar participanţii au reuşit să ilustreze noi concepte în materie de Product Design.

Inovație și ingeniozitate


Produsul final, duşul în acest caz, trebuia prezentat ca funcţiune şi spaţiu, gândit din punct de vedere igienic, ludic şi arhitectural. După lungi deliberări, juriul a răsplătit atât proiectele inovatoare, care au oferit o privire originală asupra relaţiei omului cu apa în cadrul spaţiului numit „duş”, cât şi pe cele mai „trăznite” sau bine documentate.

Locul I i-a revenit lui Vladimir Dumbravă, pentru proiectul său novator. Propunerea sa constă într-o coloană de hidromasaj cu funcţii multiple şi aspect hi-tech. Ca volum, produsul se pretează oricărui tip de spaţiu interior şi este, cu precădere, destinat sălilor de baie în stil minimal. Coloana integrează un şezut în structura sa şi vine cu două suporturi laterale destinate, în special, persoanelor în vârstă sau cu deficienţe motorii.



„Produsul mai conţine şi un cap de duş fix cu 114 jeturi ce creează efect de ploaie şi un jet principal pentru efectul de cascadă, vine cu opţiunea de hidromasaj vertical şi cu şase zone a câte patruzeci de microjeturi, fiecare pentru tonifierea musculară a spatelui”, explică Vladimir, câştigătorul ediţiei din Inovaţie şi ingeniozitate.

Duşul, ca experienţă unică


2011 a Concursului Inspired, în cadrul secţiunii Product Design. De asemenea, duşul încorporează culori şi lumini şi un mixer termostatic. Atât duzele de hidromasaj, cât şi capul de duş pot crea efectul de aburi, iar prin apăsarea unui buton, un curent de aer cald usucă tot corpul. Pe laterale întâlnim spaţii de depozitare, iar opţional avem un panou din sticlă securizată. Produsul este disponibil în trei culori: portocaliu - pentru persoanele care doresc să exprime un stil extrovertit şi neconvenţional, alb - pentru persoanele care doresc puritate maximă şi metalic - pentru persoanele mereu fascinate de tehnologii noi.

Pe locul II, juriul a premiat-o pe Gina Dragomir, care a propus un duş „Eco-Cobra”. „Bionica este unul dintre domeniile care mă fascinează, tocmai de aceea am încercat să depăşesc barierele liniilor clasice deja existente pe piaţă, inspiraţia mea fiind Cobra Indiană, ale cărei forme curbe s-au încadrat perfect în designului produsului meu”, a precizat câştigătoarea locului II.



Pe lângă funcţiile normale de „rain-shower” şi „hand-shower”, duşul oferă posibilitatea reglării debitului de apă, a temperaturii şi a intensităţii stropilor de apă. Panoul digital cronometrează chiar şi timpul pe care îl petreci sub duş, în speranţa că volumul de apă utilizat să fie cât mai mic. Sub panoul de setări se află un recipient pentru spumă, săpun sau gel, care, sub forţa gravitaţiei şi a principiului Venturi, face ca săpunul să se amestece cu apa, făcând astfel experienţa duşului unică.

Produsul prezintă, de asemenea, un stativ pentru igiena picioarelor, realizat cu ajutorul robinetului ce devine „hand-shower” prin retractarea furtunului. Locul alocat igienei corporale este delimitat de un perete de sticlă securizată, transparentă, iar suprafaţa podelei este din material antiaderent.

Un altfel de duş


XSHOWER este un concept de duş care se adresează persoanelor cu dizabilităţi. Un astfel de proiect a propus Andreea Blesneag, căreia i-a revenit locul III. Ea susţine că funcţiile de bază ale produsului
se păstrează, răspunzând necesităţilor de relaxare şi asigurare optimă a igienei.


Ca şi funcţii suplimentare, spaţiul de duş este structurat pentru a uşura accesul persoanelor vizate. „Mare parte din echipamente şi accesorii sunt integrateîn scheletul de bază: puncte de ieşire a apei, baterii de control a apei şi temperaturii, suporturi pentru produse de igienă. Spaţiul este accesorizat cu bare de susţinere pentru a uşura activitatea în spaţiul cu pricina şi pentru depozitarea prosoapelor”, a adăugat Andreea Blesneag. Prezenţa scaunului în interior este de reală importanţă pentru categoria vizată, adică pentru persoanele cu dizabilităţi.

Structura este aerisită, liniile sunt fluide reprezentând o caracteristică de bază a formei. Până la ora actuală, problematica dotării corespunzătoare a duşului pentru persoanele cu probleme speciale a fost analizată doar superficial. Conceptul propus se diferenţiază, în primul rând, datorită abordării multilaterale a ergonomiei spaţiului de duş.
 
Concursul Inspired a reuşit să scoată la iveală talentele arhitecţilor români, care s-au dovedit a fi plini
de ingeniozitate. Produsele care au câştigat admiraţia juriului au prezentat soluţii tehnice moderne pentru nevoile de zi cu zi ale consumatorului, avantajul lor fiind atenţia la detalii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu